Domnule candidat la Președinție intrat în turul doi

Domnule candidat la Președinție intrat în turul doi
Publicat: 03/11/2014, 11:07

„Nu știu cum poate cineva să voteze un om care nu respectă voința poporului. Am zis că vrem 300 de parlamentari? Am zis. De ce avem 600?”, întreabă generic șoferul microbuzului care mă aduce de la Arefu, Argeș, la București, la vot.

Hmmm, îmi zic, știe că are jurnaliști în mașină și ne dă cu bățul prin gard, cum se spune, ca să ne ațâțe. Aiurea! Omul nu avea nicio treabă cu noi, ci se răfuia cu bannerele de pe care rânjeau candidații ștampilați azi de români. Mergeam spre Capitală pe un drum peticit, mărginit de bălegarul de vacă, cu garanția lui Ponta și cu zâmbetul lui Iohannis, cu un Tăriceanu firav și o Udrea îndoită de vânt.

„Doar Ponta garantează pensiile”, primul cearșaf pe sub care trecem, multiplicat de vreo câteva ori pe traseu. Vax, zice șoferul ținând vrednic de volan. „Ce să alegi: că toți sunt la fel, din Frontul Salvării Naționale. Pardon, Frontul Salvării Personale”.

„Șțiți”, își continuă tirada, „așa ne-a zis și Băsescu: Să trăim bine! Noi.., nu voi. Iar la Iliescu era alt slogan: Nu ne vindem țara. O dăm pe șpagă!”

Pam-pam! Parcă mă uitam la unAlbum duminical, reinterpretat 2014. Cuplete cu Bendeac.

Îmi dezlipesc privirea de geam și mă întorc spre analistul ad-hoc. Îl măsor cu privirea. Ochelarist, hâtru, 50-60 de ani, șofer profesionist. Curat îmbrăcat, cu mașina dichisită, fără cruci și mătănii agățate în geam,omul clar nu făcea stand-up comedy în microbuz, part-time.

Pur și simplu, i se acrise. Și nu știu dacă a mers, sau nu, astăzi la vot.

Asemeni lui sunt alții, mii, pierduți pe drum de fiecare președinte, uitați de el în prima zi de după vot. „Morți” vii prinși în statistici, ori pe liste, doar de alegeri, în sfânta zi de vot. Ce să le ceri lor, domnule candidat la prezidențiale? Ce să le spui ca să îți dea un vot?

Probabil la ora asta ești îmbătat de succes, probabil ești trist și obosit, probabil îți numeri banii cu care ai rămas în conturi, probabil ești ..belit, falit și faci calcule sinistre întrebându-te ce să mai vinzi pentru o mână de voturi bașca, pe 16 noiembrie. Probabil…

Nu știu ce faci domnule candidat la prezidențiale intrat în turul doi, pentru că Domnule președinte încă nu simt că ți-aș putea spune. Și am să îți zic și de ce:

Nu m-ai făcut să plâng de emoție când îmi spui La mulți ani în Decembrie!

Nu m-ai făcut să-mi doresc să îți strâng mâna și să-ți spun mulțumesc pentru că îmi conduci țara și, într-un fel, și pe mine!

Nu m-ai făcut să-mi doresc să îmi pun tricolorul la geam!

Nu m-ai făcut să îți rostesc în minte numele atunci când la slujba de duminică credincioșii se roagă și pentru tine.

Nu m-ai făcut să-mi doresc să te prezint copiilor mei, ca să știe că într-o zi i-ai putea învăța un joc, ori spune o glumă..

Nu m-ai făcut să mă simt în siguranță pe drum când orbecăi în beznă pe drumuri de județ peticite.

Și nici să mă gândesc că într-o zi, în salonul de alături, ai putea fi și tu pacient, ca român.

M-ai făcut în schimb să scrâșnesc din dinți când te văd cum mă minți la tv, cum înjuri, cum jignești, cum mă furi, ori cum girezi hoția. Cum îmi minți mama și amăgești bătrânii garantându-le un drept ce este din totdeauna al lor, un drept universal. Cum îmi batjocorești colegii, mulți dintre ei cu doctoratul pe bune, și îți râzi de miopia și de cinstea lor.

Cum tai panglici pe hârtie și desenezi autostrăzi cu pixul doar pentru microbuze ce vor umble stadioane și niciodată visteria țării.

Când semnezi legi stâmbe care-mi taie pădurea și lași copacii să devină bani pentru partid.

Domnule candidat la prezidențiale intrat în turul doi chiar vrei votul meu?

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Veste proastă pentru mulți români. Nu mai pot merge în vacanță aici
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Țările care ar putea recunoaște statul palestinian în următoarele săptămâni